Descoperim părțile componente ale corpului- focalizare pe cap
- Get link
- X
- Other Apps
Aventura cunoașterii corpului uman a început prin activitatea de Cunoasterea mediului, în cadrul căreia am identificat părțile componente ale corpului: cap, gât, trunchi, membre superioare ( brațele), membre inferioare ( picioarele).
CAPUL are formă rotundă, seamănă cu o minge și este a
coperit cu păr. Părul poate fi moale, aspru, lung, scurt, drept, creț și de culori diferite. Acesta protejează capul și are rol estetic.
La nivelul capului, mai observăm că avem: ochi, sprâncene, gene, nas, gură, urechi.
Ochii ne ajută să vedem, să apreciem distanţa până la anumite obiecte şi nu ne lovim. Mai mult, vedem forma obiectelor, mărimea şi culoarea acestora. Dacă se întâmplă să ne intre o musculiţă sau un fir de praf, în ajutor vin lacrimile, care curăţă ochiul şi elimină ceea ce ne supără. Genele sunt și ele de ajutor. Pe lângă rolul estetic, ne protejează și ele ochiul. Culoarea lor este dată de iris, iar ,,punctul negru” se numește pupilă.
Nasul este așezat între ochi și deasupra gurii și ne ajută să deosebim mirosurile şi să respirăm.
Gura se află în partea de jos a feței. Cu ajutorul limbii şi a cavităţii bucale simţim aromele alimentelor (sărat, dulce, acru, amar). Limba ne ajută şi la vorbire. Cavitatea bucală (gura) se termină la exterior cu buze.
Obrajii sunt situați de o parte și de alta a feței.
Sprâncenele sunt formate din fire scurte care împiedică transpirația să ajungă la ochi.
Urechile se află de o parte și de alta a capului. Sunt împărţite în trei zone: urechea externă, medie, internă. Urechea externă este pavilionul exterior. Faptul că fiecare om are două urechi, îl ajută să observe din ce parte vine sunetul.
Capul este susținut de GÂT. Acesta poate fi mai lung sau maj scurt, mai gros sau mai subțire.
TRUNCHIUL are formă dreptunghiulară și este acoperit cu piele. Pielea poate avea culori diferite: crem, galbenă sau neagră. Atingând-o am constatat că este netedă, fină.
MEMBRELE SUPERIOARE se termină cu palme, degete și unghii, 10 la o mână, 10 la cealaltă. În partea de sus a brațelor, întâlnim umerii, care ne ajută să rotim brațele. Putem să le îndoim însă, datorită coatelor. Unghiile și părul cresc toată viața. Acestea ne ajută să desenăm, să scriem, să apucăm lucruri, să mâncăm. Întregul corp este acoperit cu piele (un alt organ de simț) care ne ajută să simțim textura obiectelor, ori dacă sunt moi, aspre, calde sau reci.
MEMBRELE INFERIOARE sunt și ele două la număr și se termină cu tălpi, degete, unghii. Cu ajutorul lor ne putem deplasa dintr-un loc în altul, putem sări, fugi, dansa. Putem îndoi picioarele datorită genunchilor.
Trebuie să avem grijă de corpul nostru, oferindu-i alimente sănătoase și îmbrăcăminte/ încălțăminte adecvată, făcând sport și odihnindu-ne.
Indiferent de felul în care arătăm trebuie să fim toleranți unii cu alții, să cooperăm. Toți avem aceleași drepturi.

Gomoescu
- Get link
- X
- Other Apps
Comments
Post a Comment